IX “Cetatea” celorlate ape

Spre amiaza Matei deschise usa cortului. Era un soare placut, diferit de cel de ieri care ii toropise pe acel drum forestier…si multa liniste.

-Mai plecam si noi azi pe undeva sau preferi poienita asta, o intreba Matei?

Si cind scoase capul din cort vazu un loc superb, iarba presarata cu tufe de afini si jnepeni. Si mai vazu ceva:

-O urma proaspata de urs, zise el scotind capul din cort.

-Probabil ca a tranzitat dimineata pe aici, iar acum doarme. Sa-i lasam poienita libera la noapte, ca a fost de treaba ca nu ne-a vizitat azi-noapte oricum.

Strinsera cortul si o luara in sus, cel mai probabil acela era drumul, desi semnul lipsea acum cu desavirsire. La un moment dat li se deschise o poteca printre jnepeni cu o pata albastra stearsa ca semn. Si gasira si stina cu pricina si un baci mititel acolo. Ciinii sarira la ei, iar baciul acela nu parea sa-i potoleasca. Lasara tot in urma si urmara pajistea alpina. Vazura si lacul de sus, petrecindu-l de pe creste, mergind tot inainte spre Judele. De acolo mai era o aruncatura de bat spre Virful Retezat si saua Bucurei.

 

Turistii incepura sa se inmulteasca.

-Raluca, hai sa campam la Bucura si sa ne pierdem un pic pe la Galesu in seara asta, cu doi rucsaci usori in spate.

-O idée grozava Matei, o noapte pe creste din nou, pe traseu. Si pare a fi una buna, s-a anuntat din nou o saptamina fara ploaie, asa auzi cind eram in Hateg.

Lasara cortul campat la Bucura, si dupa un ospat binemeritat, luara la picior saua Pelegii. Era spre seara, oamenii obisnuiti coborau, unii chiar cu copii de un an la spinare.

Cind ajunsera la virf era spre seara, ora sapte. Soarele era inca sus, crestele aveau acea culoare galbuie de asfintit, iar valea incepea sa se umbreasca…inca un pic de coborit si gaseau cite lacuri vroiau, ori in Valea Rea, ori la Galesu.

-Uite Galesu, zise ea.

Lacul stralucea cu putere in lumina asfintitului…”lacul asta mereu straluceste” isi aminti Raluca care il mai vazuse de multe ori si in alti ani.

Desi pentru Matei era primul an in Retezat, era antrenat in munti mult mai prapastiosi, fiind brasovean si ducindu-se regulat in Piatra Craiului. Si pentru Raluca vacanta era o intreaga aventura in munti. Si stia sa profite de ea, stiind ca va veni o vreme cind va sta in casuta ei de la poalele muntelui si ii va admira de acolo, atunci cind virsta nu-i va mai permite sa ajunga in Paradis. Desi ea isi dorea o minune…isi dorea ca toata viata sa poata admira crestele de acolo de sus, stind pe ele, simtindu-le colturile ascutite in talpa bocancilor. Cit despre Matei, era probabil la fel de fascinat de munte si poate si de Raluca, insa de la inceput au stabilit ca relatia lor sa aiba o limita ca in felul acesta sa evite plictiseala. Desigur aceasta fu ideea Ralucai, pentru ca Matei nu era genul care sa o atraga la mai mult de o partida, si aceea probabil departe de ceea ce visa ea. Pentru ea un barbat trebuia sa aiba ‘corpul’ sculptat ca o statuie din Roma Antica, sa fie o opera de arta, sa ramina in contemplarea ‘corpului’ sau asa cum contempla ea in acel moment Galesu…sa nu se mai sature admirindu-l. Ii placeau acele statui, pentru ca nu aveau ochi, erau un fel de orbi cu ‘corp’ frumos, visul oricarei femei, nu? Si cum gindea ea la chestii  gen “La limita imposibilului”, se trezira amindoi din nou la vila patricienei, exact acolo unde ramasesera data trecuta; la dansul negrului cu exotica sa partenera.

 Erau in mijlocul unei discutii de afaceri, la palatul dominei Ravena, mostenitoarea imensei averi a defuctului ei sot.

-Poate doresti distinse tribun, inainte sa discutam afaceri, sa te destinzi cu una sau mai multe sclave ale mele, in baia de abur de marmura vinetie. Sau o preferi pe cea cu alge albastre si nuferi? Ori preferi unul din dormitoarele mele imperiale?

-Distinsa domina, a te refuza e un sacrilegiu, voi accepta oferta de relaxare, cit despre termenii contractului nu pot spune nimic pina nu socotim exact.

-Desigur tribune, afacerea e afacere, nici nu ma gindeam sa te influentez in vreun fel. Apoi striga catre un sclav negru: cheama-le la mine pe cele trei trace aduse de Markus Plesarius acum doua saptamini. Poti avea una, sau pe toate trei, distinse tribune.

In fata lor aparura trei femei zvelte, inalte, cu sinii mari, parul lung, ochi patrunzatori, invelite intr-o matase fina, transparenta….una era blonda, alta roscata, si alta bruneta. Mateus era in dificultate; erau superbe toate trei si ii era foarte greu sa se hotarasca. Dar o alese pe roscata pentru ca parea cea mai inocenta. Exact asa gindea si domina “tribunul e nesigur pe barbatia sa, va alege o singura femeie, pe cea mai inocenta “. Mateus se retrase in baia cu alge albastre, revenind peste doua ore cu aceiasi fata lunga, de parca nimic nu s-ar fi intimplat.

-Deci tribune, doresc cetatea Heliaceair din Dacia, sa fie in administratia mea, impreuna cu toata delta Danubiului si la  sud de delta inca 100km in jos. Tu ai putere sa pui o vorba buna pe linga Iulius Imperator; primesti in schimb ce provincie vrei din centrul imperiului.

-Da, intrerupse tribunul, o vreau si pe Velia, roscata cu care am fost mai devreme, e unica!

Domina rise in sinea ei: “Vai, ce usor se poate obtine un intreg tinut ! Pacat ca nu sint toate femeile destepte ca mine, voi barbatii aveti creierul in pantaloni, iar cel din craniu e direct proportional cu acesta de jos”.

-Spune-mi domina, de ce tocmai acea cetate? Nu are nimic deosebit.

-Ba are tribune, are oameni ! Ei sint foarte importanti pentru mine.

-Distinsa domina, vei avea cetatea in cel mai scurt timp. Chiar nu stiu la ce te referi cind spui oameni, eu ii consider la fel peste tot.

Domina zise in sinea ei “O Zeus, bine ca nu sint toti la fel de barbati ca tine tribunule, ne-am pierde farmecul de la virste fragede”. Cu plecaciunle de rigoare, tribunul pleca.

-Draga Velia, vei sta un an pe linga tribun si afli tot ce misca aici in imperiu; dupa un an esti libera si vei avea si pamint; vreau sa fiu sigura ca provincia imi ramine pe viata si chiar si dupa aceea.

-Desigur zeita mea, raspunse Velia, era clar ca sclava avea un anumit respect pentru ea si acesta nu era insiprat din teama.

Raluca il privi pe Matei. Se facuse cam frig acolo la Galesu.

-Vai Raluca, ce parere proasta aveai despre tribun.

-Nu eram eu Matei, era parerea dominei, nu a mea.

-Asa este, desigur, domina era cam dura.

Insa Raluca dadu dreptate dominei din nou; Matei era intr-adevar la categoria usoara, un tip smecher ar fi sarit pe ea de prima data, insa el era complexat si ii era teama sa nu fie luat in ris, macar aici intuia bine, mult mai bine decit cei care nu stiu sa-si evalueze corect 'prada', acei asa-zisi masculi-vinatori lipsiti de reflexe si instict.

Ajunsi inapoi la Bucura s-au cuibarit inapoi in cort. Desigur ca au dormit pina la amiaza, era o zi cam innorata, prognozele nu se potrivesc niciodata sus pe munte; se hotarira sa stea prin apropiere, au intins ceva masa si au scos vinul si palinca. In timp ce mincau, o ceata groasa se lasa peste vale. Auzeau doar salvamontul din cind in cind; prin statie se semnalau niste turisti rataciti.

-Ce frumos e sa mai si stai; o zi de popas dupa atitea de urcat.

-Cred ca esti lenesa Ralu, am facut de curind popas in Hateg, ai uitat?

-Popas urmat de 20 km pina la baraj, of, nu-mi aduce aminte te rog.

-Cei pe care ii anunta salvamontul sigur au luat-o pe scurtatura si s-au ratacit, zise Matei, auzindu-i pe baieti ca se mobilizeaza. Cei care se ratacesc au impresia ca le stiu pe toate, si ca alta poteca pe timp de ceata e floare la ureche. O sa-i gaseasca in vreo vagauna, chirciti, morti de frig, apoi isi vor posta poze pe facebook cu operatiunea lor de salvare. Poate ii remarca si pe ei cineva si ii compatimeste.

-Ce cinic ai devenit , draga Matei.

-Nu sint cinic, dar numai timpitii se ratacesc sau cei care-si dau importanta. Eu le-as trage o mama de bataie sa fiu in locul celor care-i salveaza. Ce cauti ma idiotule pe aici daca nu stii drumul?

-Vai Matei, iti lipseste umanitatea, zise Raluca in gluma. Hai sa mai bem un pic sa ne incalzim.

-‘Sa le fie la rataciti’ zisera ei ridicind sticla in sus.

Ceva mai tirziu aparura si baietii de la salvamont cu ratacitul. Era tipul acela cu masina de teren de acum citeva zile. Cita dreptate parea sa aiba Matei. Cum erau amindoi un pic cam bauti, i-a pufnit risul la vederea specimenului. Raluca ii spuse:

-Cum domnule, tocmai dumneata cu gps montan te-ai ratacit? Pai dumneata ai scule de localizare mai multe ca M.A.I.! Asta e chiar haios!

Tipul nu vorbea si privirea lui era fixa.

Salvamontul ii intreba:

-De unde il stiti pe om? De cind l-am gasit nu vorbeste nimic si culmea e ca nu are nici un act la el, nici un telefon mobil, nu stiu cum am fost anuntati.

-Unde l-ati gasit?

-Pe sa, deasupra Portilor Inchise, la margine, linga haul Galesului.

-Periculos loc mai este acela pe vreme rea, zise Matei, amintindu-si de furtuna de acum ceva zile. Si continua: ne-am intilnit cu el acum citeva zile la Stina de Riu. Era cu un jeep de HD si avea o groaza de aparate de detectat, chiar si caldura corpului, ca armata americana era de dotat. Dar cum va anuntat daca nu are telefon la el?

-Asta ne intrebam si noi, cine a telefonat la 112? De acolo am primit mesaj sa-l cautam. A spus zona unde se afla si a inchis pe motiv ca nu mai are baterie.

Raluca se duse spre individ fluturindu-i mina in fata ochilor. Nici o reactie….

-Domnule, cred ca ati ajuns cam tirziu, omul e dus, nu pare sa ne observe.

-Am fi chemat un elicopter, dar e ceata si nu poate ateriza. Asa ca il coborim mai departe pina la drum, unde il va prelua o masina.

Si apoi indepartindu-se:

-Bietul de el; cineva a vrut sa-i faca rau, dar uite ca a fost cineva care i-a facut si bine. A anuntat salvamontul.

-Cei cu bani au dusmani multi, ma intreb cine a anuntat salvamontul si a parasit zona imediat? Nu ghicesti?

-Sa fie Palagica,? intreba Raluca.

-Cu siguranta el, daca era om s-ar fi identificat. Si tot el cred ca i-a aruncat toate gps-urile si aparatele care emit semnal; prostu probabil ca era urmarit si urma sa fie omorit si habar nu avea.

-O umanitate dependenta de semnal si satelit; o umanitate urmarita din spatiu; si totusi cind vine vorba de viata lor, tot Palagica, adica natura insasi, ii salveaza; e greu sa-i faci sa inteleaga, mor si tot nu realizeaza pericolul pe care il reprezinta technologia.

-Nu are cine sa inteleaga, acesti “signal-addicted-people” intr-o societate in care regula de baza este compromisul. Invata sa te compromiti Ralu si vei vedea ca pentru un timp iti vei gasi si jumatatea aia greu de convins.

-Stii vorba aia – ‘scopul scuza mijloacele’ fiecare priveste viata in felul lui – ceea ce este compromis pentru tine e o nimica toata pentru un altul si invers. Hai sa dormim, miine poate plecam pe undeva.

 index urmator anterior