VIII Pionierii

A doua zi pe la 12, paznicul ii trezi pentru ca iesea din tura. Acum puteau admira crenelul si ce se intindea dincolo de el. Pe partea stinga o vale larga, impadurita,strabatuta de un riu firav, in care cobora cu siguranta drumul forestier incercat de ei cu o seara inainte. Pe partea dreapta era secat si excavat iar apa drenata in alta parte. Aceea parea o vale trista…Au strabatut deci crenelul, adica barajul, ajungind la o alta casa, lasind vaile secate in urma si luind inainte drumul forestier. O gramada de masini, autoturisme majoritatea, ii depaseau, umplindu-i de praf.

-Of Matei, hai sa cautam un traseu de padure cit mai repede sa ne duca la creste, aici jos ma simt ca in Bucuresti, astia cu jeepuri trec in viteza lasind praf un 1km in spate, iar soarele arde, nu glumeste!

-Conform hartii ar trebui sa fie cel cu cruce albastra spre lac, si noi il facem din sens opus de data asta, deci tot avem de vazut si portiuni noi.

-Hai sa facem semn la o masina ceva, poate mai scutim din praf si arsita.

Si gasira o ocazie, pentru ca treceau pe acolo din 2 in 2 minute, dar in viteza au omis sa fie atenti la semn si au trecut de el cu mult. Multumind soferului amabil, au coborit unde au crezut ei ca ar putea fi semnul si poteca. Intrebind un localnic dupa ce au coborit din masina, acesta le explica ca poteca e cu 5 km in urma si ca intr-adevar e foarte bine ascunsa, nu se vede din drum, deci trebuie sa o caute dind crengile la o parte.

-Soarele ne doboara, praful ne sufoca, numai crengile nu ne zigiriau….Cum poate sta o poteca pitita dupa crengi fara un indicator in dreptul ei? se enerva Raluca. Si e deja ora 2, dupa 5 km va fi …

-Inca o noapte in padure, o intrerupse Matei. Si versantul pe care urmeaza sa urcam pare destul de abrupt..si pe deasupra padurea e foarte deasa.

Gasira in final un indicator ascuns dupa arbusti, care spunea ca mai sint 4 ore spre lac. Venind dinspre baraj era imposibil de zarit, de aceea l-au omis probabil, iar poteca era si mai bine ascunsa, trebuiau inlaturati niste arbusti ca sa intre pe ea.

-E de mirare ca e marcata, zise ea, tinind cont de faptul ca acesti arbusti au crescut in voie aici, cu siguranta ca foarte rar urca oameni pe acest drum.

-As vrea sa fie marcata pina la capat, murmura Matei, iar ne prinde noaptea si e aiurea fara semn.

Urcusul incepu abrupt in zig-zag. Copacii se perindau unul dupa altul fara numar. Ei urcau fara sa-si vorbeasca, fara sa se uite la ceas, stiau ca drumul de padure va tine tot asa abrupt inca trei ore, iar noaptea era aproape. Trecura printr-un singur luminis; dupa aceasta mai urma o portiune de padure cu copaci inalti si rari; semnul incepu sa se rareasca si intunericul sa se lase domol si odata cu el semnul incepu si el sa dispara, rar se mai vedea cite un copac marcat, cam la o suta de metrii. Urma o alta padure cu copaci foarte desi si marunti, lipsita de orice semn, dar cu o poteca evidenta, ingusta, cu crengi ce atirnau peste ei, lovindu-i. Ajunsera la al doilea luminis; de jos erau acum trei ore facute; gindira ca ar fi trebuit sa iasa din padure, insa de acolo mai urmara aceiasi poteca ingusta probabil inca trei sferturi de ora pina se facu intuneric. Atunci se trezira aruncati din desisul padurii intr-o poienita superba care preceda pajistea alpina. Chiar la iesirea din padure strajuia un par ruginit, care odata fusese un marcaj.

-S-a dus vremea pionierilor care veneau in tabere scolare si marcau traseele, Raluca draga, zise Matei. Acum fiecare face ce vrea.

-Romantic …stii ca ei urcau de fapt aici sa se ascunda de sistemul care ii oprea de la multe; mai fumau si ei ceva, mai o partida de sex asa prin desis, pe tacute cu o singura tipa care nu mai era virgina; stii cum era atunci; majoritatea se pastrau si una singura gusta din tot ce era mai bun; toti o numeau ‘curva’, dar ea era fata desteapta – ce pacat ca vremurile s-au schimbat, ca de nu s-ar fi schimbat, mie mi-ar fi placut sa fiu curva grupului de pionieri, sa mi-i aliniez pe toti de la mic la mare pe poteca asta , zise ea rizind.

-Ce perversa esti!

-Hai Matei, sa fim seriosi; sexul e motorul de baza al unei societati, si nu banii. Ceausescu a stiut cum sa-i controleze pe oameni. “Vreti sex? Atunci faceti ceva pentru asta!” Dupa cum vezi, au construit baraje, au marcat trasee, fiecare libertate in comunism isi avea pretul ei.

-Da, acum situatia e inversa; ai libertate si nu te mai pasioneaza ceea ce gasesti usor. De aceea pionierii de azi isi fac treburile prin strainatate, prefera sa faca baraje acolo ca sint minati de dorinta de a face bani crezind ca asta le va rezolva toate problemele; ce vor face ei cu banii intr-o tara ruinata unde nimeni nu mai construieste nimic, se intreba el?

-Nici macar copii sanatosi, nimic, nimic….toata spendoarea a ramas in munti... si din cind in cind mai vezi cite un semn al istoriei, cum este acest marcaj ruginit….totusi, sa stii ca nu e rau nici asa cum este acum, lasat in paragina. Intr-o buna zi se vor intoarce si o vor lua de la capat singuri; atunci cind vor realiza ca locul lor e aici, si nu afara si nu avem nevoie de ajutorul nimanui.

Gasira un copac nu departe de padure, unde agatara rucsacul cu mincare. Isi intinsera cortul si facura un foc, lemne aveau din belsug, padurea fiind la nici 200 metri, plina de crengi cazute la pamint, tocmai bune de foc. Intinsera o masa pe cinste, cu sampanie si visinata si intetira focul sa-i tina pina in zori. Cintara si cintece patriotice si de pahar, iar cel cu “sapte vai si una adinca” il cintara cel mai des ca rasuna tot muntele. La cit zgomot faceau cu siguranta ca bietele vietati fugeau cit mai departe de ei.

-Si cum de nu trece nici un baci pe aici seara asta ca tot aud latrat de ciine de o jumatate de ora.

-O fi vreo stina pe aproape si am sculat ciinii cu atita veselie.

-Ce-o fi facind Palagica?

-Doarme sau o fi cu alti turisti, zise Matei.

-Hai sa dormim si noi, cred ca e trei dimineata si imi pica pleoapele, zise ea cascind.

Luna statea nemiscata sus, luminind poiana. Cerul parea plin de stele, una mai stralucitoare ca alta.

-Matei, priveste steaua aia cade….e asa mare.

Matei dormea deja. Raluca mai puse citeva lemne pe foc, apoi se culca si ea. Acolo sus nu depinzi de nimeni, nici macar de timp; nu exista secunde, minute, intirzieri. Stiau ca a doua zi se pot trezi cind vor si vor pleca la drum oricind. Nu aveau un plan, nu respectau o ordine.

index urmator anterior