VII Crenelul

Soarele nu rasarise inca, iar ei luara in serios drumul forestier spre sat. Si fu o zi lunga, torida; la ora doua ajunsera in sat, iar prin el trecea soseau principala care ii lega de cel mai apropiat oras in nici 20 km. Din sat gasira o ocazie spre oras…acolo o arsita care topea cauciucurile la masini, iar talpile lor se lipeau in smoala; soarele le despica capul. Raluca nu mai avu chef de nimic, ci se  retrase intr-o pizerie, iar Matei se duse la un net. Au stabilit sa se vada in fata la supermarket dupa ce apune soarele, sa-si faca plinul cu variatele produse de pe rafturile sale. Apoi pornira inapoi spre munti, dar pe alta intrare, alt sat, gindind sa intinda cortul pe pajistea din apropierea lui si sa innopteze acolo, pe malul riului, ca a doua zi sa porneasca iar spre munti, de data aceasta pe alte creste, mai mult sau mai putin identice cu cele vazute anterior. Au avut noroc sa gaseasca o ocazie care ii duse pe drumul forestier dorit, altul decit cel din ziua precedenta. Soferul isi ceru scuze ca nu are timp sa-i duca pina la o cabana un pic mai sus, dar le explica cum sa ajunga…oarecum. Erau obositi amindoi, iar rucsacii din spate ii simteau si mai grei. Au ridicat cortul in prima poienita mai larga de linga un drum si au adormit imbracati in secunda in care au intrat in el, desi nu era nici ora noua. Cind trecu de miezul noptii, amindoi se trezira brusc; linga ei oprisera niste petrecareti cu masini, muzica tare, pusi pe gratare si fum. In mod sigur ca erau deja beti in momentul in care au oprit masinile, daca nu le remarcasera cortul. Era inutil sa le spui ceva si au considerat ca cel mai indicat e sa stringa cortul si sa porneasca pe drum in sus, poate gaseau cabana aceea ieftina de care vorbea soferul. Ce noroc ca nu au avut bani sa toarne asfalt pina in virful muntelui. Cu putin noroc mai puteau gasi o alta poienita mai sus unde sa intinda cortul. Drumul era larg, si, desi plin de gropi, luna il lumina destul de bine, astfel incit ei sa mearga fara lanterne. Dupa citeva pilcuri de copaci au inceput sa apara case, vile, greu de deosebit care era pensiune si care personala. Oricum nici una nu semana cu cabana aceea veche din anii 70 care ar fii trebuit sa fie ultima casa pe dreapta. Drumul asta parea la fel de lung ca cel din ziua trecuta. Soseau se ingusta si se transforma intr-un drum de placi; copacii o acopereau pe deasupra incit cerul nu se mai vedea. Ei mergeau inainte sperind sa gaseasca cabana fara sa-si dea seama ca trecusera de mult de ultimele case…oricum drumul continua iar ei sperau sa gaseasca ceva. Drumul se largi din nou, vazura poienite cu corturi, dar se ferira sa mai campeze linga ei. Nu stiau cind ii apuca cheful de muzica. La un pod drumul se ramifica dreapta, vazura o casa mica 2/2 si ii apuca risul..daca aia era cabana…aceasta trebuia sa fie din lemn, cu un etaj ,doua, cu o intrare mare, luminata, primitoare, confortabila, si imaginatia ii purta catre cabanele din anii 70 si nu catre ceea ce a ramas din ea acum in 2012….

-Raluca, noi mergem degeaba in sus, zise Matei.

-Dar nu gasiram nimic pina aici, deci trebuie sa fie mai sus. Casuta din poveste ne asteapta acolo sus, cu luminitele aprinse, ascunsa intre copaci. Soferul a zis ca e sosea pina la ea, deci inseamna ca sintem pe drumul bun.

-Daca asta numesti tu sosea…probabil a vrut sa zica ca nu e totusi un drum necirculabil, cu putin noroc, daca treci pe aici cu masina, scapi cu cauciucurile intacte. Drumul isi facea loc pe la baza unor pereti de stinca din care la ploi se desprindeau pietre…iar daca acolo ar fi fost betonul acela moale de pe centura Bucurestiului pe care il modeleaza toate tirurile vara in fel si chip, in loc de placi, sigur ar fi existat cratere la contactul bolovanilor cu asfaltul. Si urcara mai sus pina la urmatoarea bifurcatie, pe de o parte drumul mergea inainte, dar cobora…? Pe de alta parte, nu au remarcat ca cel bun cotea brusc in sus. Ajunsi la acea bifurcatie, Raluca vazu niste luminite ca de becuri, aliniate, la aceasi distanta unul de celalalt, ca pe crenelul unei cetati feudale. I se paru magnific, considerind ca aceea e cabana. Si cum ele le sclipeau de undeva din fata, gasira indicat sa o ia inainte coborind. …drumul cobora si luminile ramineau sus. La un moment dat el deveni forestier, se ingusta si continua sa coboare in fata, in timp ce o ramificatie a sa facea dreapta in sus. Ramificatie se infunda insa intr-un morman de pietre, ei mersera deci inainte, coborind…

-Raluca, unde mergem noi? Drumul asta coboara neincetat, aproape ca a ajuns o poteca si luminile alea, desi se apropie, sint mult mai sus ca drumul. Nu cred ca am luat-o bine. Si priveste in sus, cum sint aliniate, parca ar fi pe un zid. Eu am inteles ca e o cabana veche, nu o cetate medievala.

-Mi se pare asa romantic, abia astept sa ajungem. Daca ne intoarcem si mergem in sus de la bifurcatie, nu vom mai ajunge la lumini, zise ea suparata. Fie ca tine, ne intoarcem si luam drumul in sus, cine stie pe ce creasta ne duce…S-au intors la prima bifurcatie si au luat-o in final pe drumul cel bun, care atunci cind ii ademenea parea o poteca, dar se largea imediat cind coteai; larg, sapat pe linga stinci, lasind pe partea stinga un abrupt.Urcind un pic mai mult au ajuns la un loc de unde au putut admira crenelul. De acolo de jos vazura numai citeva luminite, insa de aici erau citeva zeci, pe o distanta de 2 km, aliniate uniform. Cabana nu era sigur, dar sperau sa gaseasca ceva acolo. Iar cind s-au apropiat suficient de mult si-au dat seama ca au ajuns la un baraj. La intrare era un post de paza. Paznicul le iesi inainte:

-Ce e cu voi copii asa tirziu? Ce cautati?

-Cautam o cabana veche din anii 70. Ne-a spus un sofer ca drumul se termina la ea, e ultima pe dreapta si uite-ne ajunsi aici, drumul duce peste baraj, dar cabana nu-i nicaieri.

-Nu ati inteles voi bine; drumul bun, fara gropi, se termina la ea, deci acum sinteti cu 10 km mai sus. Dupa baraj se termina si drumul de placi, incepe altul forestier ce duce sus in munti.

-Atunci vom mai merge un pic mai sus unde zici dumneata ca se termina drumul de placi, sa gasim un loc unde sa innoptam.

-Dar nu gasiti decit foarte departe, drumul forestier e ingust, lung si are copaci de o parte si de alta. Dimineata urca masini si va prafuiesc. Veniti voi mai bine in casuta asta a mea ca am doua paturi, iar eu nu dorm, eu trebuie sa stau de paza.

-Poate totusi veti vrea sa va intindeti la un moment dat, nu vrem sa incomodam.

-Daca voi vrea, uite, mai e o casuta acolo si un alt coleg. Odihniti-va linistiti.

Cum nu aveau de ce sa se teama, omul parind de treaba, au acceptat.

index urmator anterior