V Jos e stina, sus e lacul…

 

Dimineata soarele lumina vesel un adapost mic, parasit, din tabla, in mijlocul unei poienite. Raluca deschise prima ochii si nu-i venea sa creada ca era infasurata intr-o lina groasa, ca si Matei. Afara erau niste mistreti care rineau prin iarba. Au tacut, iar acestia au plecat dupa citeva minute, spre locuri cu mai multa hrana. Hainele lor, impreuna cu cortul si rucsacii erau gramada intr-un loc, aduse de apa parca. Erau desigur toate ude, asa ca mai aveau ceva vreme de stat pe acolo pina se uscau citeva macar.

-Cine e oara Palagica? se intreba Matei. Cioban nu mai e cu siguranta, ca nu ar fi facut fata unui asemenea potop ca cel de aseara.

-Tipul acela de ieri spunea ca e un om care iubeste natura. Probabil ca acum e parte din natura insasi, altfel nimic nu s-ar explica. In fantome nu mai cred de mica, zise Raluca.

-Cind folosim asemenea cuvinte, “fantome” cu conotatie magica, inseamna ca nu stim sa dam un raspuns coerent, stiintific, logic, unor fenomene, zise Matei.

-Asa este, Palagica este parte a naturii si nu apare oricui, ci numai celor care o inteleg si o iubesc.

-Ce rost ar avea sa apara si altcuiva, ce ar intelege ei din asta?

-Oare unde sintem acum?

-Nu cred ca e nevoie sa ghicesc; sintem aproape de lac. Uite, daca mergem un pic in sus vad si niste momii. Deci drumul duce undeva, zise Matei.

-Si cum propui sa mergem imbracati, in lina?

-Luam niste haine subtiri pe noi si se vor usca la soare. Din cite vad eu, azi e din nou o zi torida. Restul le intindem pe casuta asta sa se usuce, iar mincarea o atirnam in copaci.

-Hai intii sa mincam ceva ca sint lihnita, zise Raluca. Cotrobaind prin rucsaci gasi o sticla cu ceva albastru inchis  in ea, o afinata extrem de aromata si tare.

-Sa ghicesc cine ne puse sticla asta in rucsac? zise Matei.

-Cine altul decit Palagica, zise Raluca. Palagica, ‘fantoma’ cea vesela. De ce oare altii le receptioneaza ca pe niste entitati negative, distructive? Noua, de cind l-am cunoscut, nu ne-a facut decit bine.

-Pentru ca altii sint la rindul lor negativi si atrag astfel de entitati negative. Noi nu sintem rai, Palagica e proiectia, intr-un fel, a dorintelor noastre simple, banale, explica Matei.

-Bine mai bunule, modestule, hai sa mincam si  sa bem ceva, apoi vedem unde ne duce poteca. Azi vreau  sa ma coc la soare ore in sir, zise Raluca. Intinsa pe malul unui lac desigur, stii tu, cel la care tot incercam sa ajungem de ceva vreme…

Dusera sticla la gura zicind amindoi:

-La buna vedere Palagica! Apoi mincare si se gatira de drum.

Era probabil ora zece, telefoanele nu mai functionau, le lasara pe  casuta sa se usuce, impreuna cu celelalte lucruri. Poteca nu era marcata numai cu momii, dar si cu semne rosii, care le indicau cu o sageata cind drumul cotea. Nu dupa mult timp, au iesit din pilcul de brazi tineri in jnepenii din noaptea precedenta. Poteca era curata acum, fara apa. Au urcat ceva prin ei, dupa care acestia au inceput sa se rareasca, au intrat intr-o poienita mica, apoi iar citiva jnepeni si un piriias. In zare se vedea un copac trasnit si tot pe acolo ducea si poteca. De acolo au luat-o in sus si surpriza nu le-a fost mare cind in fata lor a rasarit lacul, insulita cu cei doi jnepeni ce o impodobeau. Spre insulita pleca de la mal un pod de pietre acoperit din pacate de multa apa, probabil doi metri. Raluca zimbea fericita.

-Oare care este legenda lui? De ce oamenii de prin partea locului au uitat de legende? Sint sigura ca e o poveste de dragoste neimplinita la mijloc.. si ce-i cu jnepenii aia doi pe mijlocul lui?

-Povestea de dragoste e posibil sa fie implinita, spuse Matei. De aceea sint doi si nu unul, pe mijlocul lui. Probabil doi tineri care erau impiedicati de regulile comunitatii  sa fie impreuna, s-au refugiat aici sus linga lac.

-Ador genul asta de revolte, spuse ea. 

Cind priveau in sus nu le venea sa creada ca portile acelea mari, periculoase, pareau acum asa mici si prietenoase. Se vedea desigur doar o parte din ele. Totul era diferit aici jos la malul lacului. Daca de sus simteai primejdia, aici jos la mal te simteai ca acasa; parea un loc micut si comfortabil, ca un ascunzis.

-Ce aproape fu de adapostul nostru, nu-mi vine sa cred, zise ea, intinzindu-se pe iarba.

Au stat acolo pina spre amiaza jucindu-se prin apa, mincind ultimele conserve de peste si bind ultima sticla aromata. Seara, cind au coborit la adapost, toate erau uscate; si-au impachetat totul in rucsaci luind drumul in jos spre un sat sau oras pentru a se aproviziona. Dupa nici o ora de mers dupa momii prin padure au ajuns la un riu pe care l-au traversat pe niste pietre fara sa se ude. Apoi au iesit intr-o vale imensa unde au gasit un refugiu mare din lemn, iar ceva mai incolo o stina cu ciobani si oi si desigur multi ciini. Nu au oprit la refugiul de lemn, era deja populat de niste indivizi veniti cu masinile lor de teren, pusi pe muzica si gratare. Se bucurau ca nu i-au intilnit pe munte. S-au dus la stina sa intrebe cit mai aveau pina la cel mai apropiat sat: doar 30 km le-a raspuns unul din ciobani. Deci noaptea aceea urmau sa o petreaca in valea respectiva, impreuna cu petrecaretii aceia. Gratarele lor umplusera valea de fum. Cind s-au apropiat de ei, unul dintre petrecareti adresa o privire nesimtita de mascul in calduri Ralucai, desi avea peste cincizeci si era cam schilod. Era genul de “pusti matur” de Bucuresti, chiar daca avea masina de HD, cu pretentii de mascul feroce, si acum, la drept vorbind, la cit de putina  concurenta avea, erau  motive sa se creada inca in trend…Matei ridea de faza asta intrebind-o pe Raluca daca vrea sa fie lasata singura in cort la noapte sau ii ofera ‘tinerelului’ senzatii maxime direct pe pamintul ud sau rezemata de copacii scortosi. Sau poate prefera jeepul lui si schimbatorul, desi…chiar si acesta e facut dupa standarde moderne, nu mai mare decit cel al proprietarului, sa nu care cumva acesta sa ramina singur atunci cind isi expune ‘valoarea’ in fata  noi sale cuceriri. Raluca i-a raspuns in gluma:

-Unele nu au parte de nici unele, nici masini, nici sex, asa ca eu m-as multumi doar cu masina. Pe mos il las acolo unde eram noi azi noapte, zise ea rizind a haz de necaz.

 

 index urmator anterior