II Urmatorul pas

Se trezira desigur in cortul lor a doua zi pe la prinz. Stiau ca firul s-a rupt imediat ce au inceput coborirea, acela era semnul pe care il cautau, stiau ca ceea ce au vazut, fusese doar o iluzie si acum se intrebau cum ar fi putut sa o transforme intr-o permanenta?

-Vezi tu, draga mea Raluca, ce paradis exista cindva chiar si asa facut de mina omului? Si cit de decazuta este acum societatea, nefiind in stare sa mai creeze opere de arta; acum singurul paradis de care ne mai putem bucura este natura.

-Ce vrei sa spui tu Matei? Nu exista si acum bogatasi cu case somptuoase?

-Da somptuoase, reci, monitorizate, lipsite de gust, exact ca si ei. Simteai pasiunea in vene doar privind o simpla perna de puf? La omul prezentului pasiunea se reduce la sex, care fiind oferit in exces pe toate pietele si-a transformat rolul intial din “reproducere a speciei” in “distractie a speciei”.

-Cine a distrus oare Imperiul, intreba Raluca?

-Istoria ne da varianta luptei pentru putere, a coruptiei, dar istoria nu este scrisa obiectiv. Sint doua mii de ani de atunci. Oamenii sint cei care distrug! Evident! Degeaba incearca Crestinismul  sa ne faca mai buni; hormonii isi au rolul lor, oamenii nefericiti in dragoste, care acum sint predominanti, nu pot aduce nimic bun. Asta a distrus imperiile de-a lungul vremii. Dispare dragostea, dispare pasiunea, dispare dorinta de a trai intens, cu adevarat. Apare ura, invidia pe fericirea aproapelui tau, dezbinarea.

-Tu ai dreptate, zise Raluca. Imi amintesc un pasaj din Thomas Mann “Fratii Buddenbrooks”…dupa al doilea divort, sora se intoarce la casa parinteasca si priveste intimplator prin geam la fratele ei mai mare in timp ce acesta facea dragoste cu sotia lui..tipatul ei este infiorator, sfisietor…mai puternic decit furtuna de afara. Desigur, continua Raluca, aceea era o aristocrata, stia sa-si controleze pornirile negative in societate, insa nu la fel se intimpla si cu oamenii lipsiti de cultura – aici raul se amplifica capatind proportii distructive.

Isi asternura o masa pe iarba admirind crestele. In timp ce mincau, veni un salvamontist la ei, spunindu-le ca, urmatoarele trei zile, valea trebuie evacuata, si asta e valabil pentru toti cei care au corturi acolo. Raluca il privi mirata si il intreba care este motivul. Salvamontistul ii da un raspuns tipic romanesc:

-Valea trebuie evacuata. Atit am avut sa va transmit.

Amindoi gindira ca e ceva legat de evenimentele din noaptea trecuta si nu spusera  nimic. Mincara in continuare stiind care va fi pasul urmator. Vor ajunge in acel loc si noaptea urmatoare pe alta carare, din alta directie. Nu aveau de gind sa renunte chiar acum cind facusera o descoperire asa interesanta. In timp ce mincau in tacere, studiau cu atentie crestele, gindindu-se unde ar fi cel mai potrivit loc sa campeze ca apoi sa poate ajunge noaptea acolo unde fusera cu o noapte inainte. Dar Matei interveni:

-Propun sa mutam cortul un pic mai incolo, la Zanoaga si noaptea urcam Judele, apoi saua Bucurei, sau pe sub ea si vedem unde putem ajunge.

-Va trebui sa stingem lanternele, altfel vom fi vazuti si goniti; si asta chiar acolo unde e mai dificil , atunci cind urcam Judele, ofta ea.

-Hai sa mergem la Zanoaga, asteptam noaptea, apoi vedem ce directie luam. ….probabil exista o geometrie in spatiu a acestor evenimente, pe care noi nu o stim.

Era opt jumatate spre noua. Caldarea Bucurei incepu sa se dezmorteasca sub soarele diminetii, lasind in urma o noapte relativ placuta ca temperatura pentru acea altitudine. Au inceput drumul spre Zanoaga;  acesta era de o frumusete desavirsita. Oferea atita diversitate de peisaj; intii urca domol pe linga niste lacuri mai mici, apoi, petrecind si ultimul lacusor ascuns intre peretii drepti, stincosi, pe partea stinga, incepea un urcus abrupt pina in sa. De acolo urma o pajiste alpina nesfirsita si jnepenis printre care serpuia poteca spre cel mai adinc lac din Retezat, Zanoaga 29m. De sus peisajul era de vis, iar lacul avea un albastru intens, stralucitor. Parca simteai nevoia sa planezi in el de la inaltime, sa faci o baie, insa apa era prea rece pentru o astel de aventura.

-E abia ora 11. Ce facem aici pina se intuneca, intreba Raluca?

-Ne mai plimbam imprejur,mai bem ceva palinca. Vad ca au inceput sa-ti placa traseele de noapte.

-Mor de curiozitate sa mai ajung odata acolo unde am fost azi noapte.

-S-ar putea sa nu mai ajungem atunci cind cautam  noi, ci aleatoriu, cind ne asteptam mai putin, zise Matei.

 

 

 

Coborisul spre Zanoaga era incintator. Din multimea jnepenisului, colosul albastru incepea sa-ti acapareze simturile. Si fara sa-si dea seama cind, au ajuns pe malul lacului. Priviti de sus, muntii pareau niste cocosi domoale de mosneag, adica cu totul alta perspectiva decit atunci cind ii admirai de pe malul lacului, cum au avut ocazia sa o faca mai tirziu. Asta era interesant in Retezat. Acelasi loc vazut din unghiuri diferite parea cu totul altceva. Era ca o iluzie…reala! Si din acest motiv Raluca si Matei reveneau an de an petrecind acolo, nu neaparat succesiv, citeva saptamini bune. Desi in orase canicula te ucide vara, mai ales cea din vara acelui an 2012, care durase neincetat mai bine de trei luni, acolo sus pe creste aveau un ragaz sa respire, sa gindeasca clar, sa viseze.

Totul era limpede…aburii de ceata se ridicau dimineata de pe lacuri, lasindu-le oglinda stralucitoare sa priveasca cerul in infinit..iar soarele parea sa fie mai blind acolo la inaltime, ascunzindu-si partea demonica cu care lovea orasele. Pietre neuniforme, iarba, jnepeni si din cind in cind cite o poteca ce serpuia printre ele. Mai sus strajuiau crestele semete cu grohotisul pravale spre vai, ca si acum citeva milioane de ani cind se dadusera aprige batalii intre fortele naturii si majestatile sale “crestate si ascutite”. Acea masa de ghetari care a dainuit atit de mult in Retezat a lasat in urma un paradis cum rar intilnesti.

Raluca isi arunca rucsacul pe malul lacului aplecindu-se sa bea apa. Atunci vazu cum o sumedenie de broscute incepura sa-i sara imprejur.

-De la caldura s-au inmultit atit, zise ea.

-Da, si ele si viperele…stii ca nu ai nici o sansa dupa muscatura de vipera neagra? Mai traiesti maxim doua ore, semnal la telefon nu prea gasesti aici, iar elicopterul nu vine pentru oricine. Trebuie sa fii un om important ca sa te salveze. Pentru cei ca noi, cererea ramine blocata in 112. “Da, s-a confirmat” si asta ar fi tot.

-Nu-mi fac griji de vipere, rise Raluca. Cred ca si ele se orienteaza bine si ne evita, tocmai pentru ca nici macar lor nu le plac victimele ca noi, ci adversarii pe masura.

-Ai observat ca in salbaticie nu esti atacat asa pur si simplu? Toate chestiile alea cu ursii, lupii, risii sint doar niste mituri. Chiar daca de multe ori ne-am simtit urmariti prin padure, nici macar nu am vazut cine ne urmarea..pentru ca era prea agil sa se desconspire, ne urmarea probabil pentru a ne anticipa miscarile si a-si pregati un contraatac, dar nu pentru prada.

-Salbaticia isi are regulile sale, alfel ar fi un adevarat haos daca animalele s-ar abate de la ele, asa cum fac oamenii in societate.

-Da, cred ca multora le-ar prinde bine sa studieze comportamentul animalelor salbatice, au multe de invatat de la ele pentru ca le sint cu mult superioare.

-Uite o cabana a salvamontului. E asa bine ascunsa ca data trecuta nu am vazut-o, zise Raluca. Sa mergem sa vedem daca e cineva acolo.

S-au indreptat agale spre ea. Afara statea un tip slab, inauntru erau doua pustoaice venite probabil tot pentru frumusetea locului.

-Buna ziua, zise Matei. Am venit incoace pentru ca ne-au gonit de la Bucura; toata caldarea a fost evacuata. Aveti idée de ce?

-Nu stiu pentru ca nu-mi merge statia asa departe, raspunse tipul plictisit.

-Am putea innopta aici in cort?

-Nu e loc de campare, dar va pot primi in cabana, dormiti jos pe izoprene.

-E bine si asa, va multumim; acum v-am ruga sa lasam rucsacii in pridvor pentru ca vrem sa facem o mica plimbare prin jur si sa revenim diseara, la noapte chiar.

-Nu v-as recomanda sa reveniti noaptea; dupa cum vedeti locul e plin de jnepeni si va puteti rataci usor chiar si ziua, spuse salvamontistul.

-E bun atunci; facem o mica plimbare acum si diseara alta pe drumul fara jnepeni, pe care nu ne putem rataci, adica cel de creasta. Ne-ati putea recomanda ceva acum de doua-trei ore?

-Da, va puteti duce spre lacul Slaveiu, priviti de aici de linga cabana….drumul e prin jnepeni si padure, voi trebuie insa sa ajungeti la creasta aceea de la orizont unde este si o stina, iar de acolo se coboara spre lac. Daca cumva va razginditi cu innoptatul, de acolo e traseu nemarcat prin padure catre drumul forestier ce va scoate la baraj.

-Traseu nemarcat prin padure? Eu nu m-as aventura pe asa ceva, zise Raluca. In padure oile si animalele au batut zeci de poteci.

-Dar nu trebuie decit sa gasiti poteca exacta cind ajungeti la Slaveiu, se incapatina in continuare salvamontul.

 

 index anterior urmator